“ A fost odată ca niciodată … “

… Aşa începe orice poveste. Cu aceste vorbe se deschide, în faţa oricărui copil, poarta albastră, de sticlă străvezie, dincolo de care începe Ţara Minunilor, ţara în care s-a rătăcit , pentru o lungă ţi magică clipă, Alice, ţara în care împărtăşeşte  Oz, vrăjitorul-bufon, stăpân peste oamenii de smarald, ţara în care, prin codrii de aramă, hălăduieşte Harap Alb, şara în care vrăjitoarele locuiesc în căsuţe de turtă dulce şi zboară, dintr-o poveste într-alta, pe cozi de mătură.

Dincolo de poarta de sticlă se află ţara cu zâne bune care ne apără de Baba Cloanţa şi tot acolo e si Fram, ursul nostalgic; într-un colţ de poveste Cenuşăreasa alege linte fără să ştie că la palat se pregăteşte un bal şi nici că prinţul o va cere de şoţie … Dincolo de poarta de sticlă, străvezie, care e hotarul vieţii noastre de fiecare zi se află poveştile. Şi izvorul lor – Copilăria.

Aşa poate fi considerată şi perioada liceului, o etapă de poveste care totuşi îşi pune amprenta în finalizarea copilăriei noastre. Ne vom aduce aminte mereu, cu nostalgie că au trecut, patru ani de liceu, patru ani ce vor rămâne cu siguranţă intipăriţi în mintea şi sufletul nostru.

Parcă mai ieri incepea totul … şi cu toate acestea au trecut nu zile, nu luni, nu un an, nu doi , ci iată patru, plini de momente care mai de care delicioase. Liceul? Niciodătă nu o să-l uit. Atât de multe clipe frumoase, cu prieteni sau colegi, cu profesori sau in faţa unor situaţii ce atunci le consideram – limită.

[to be continued ]